Cimitirul celor 21 de naționalități din Sulina

Avertisment: Nu se recomandă citirea acestui articol celor care sunt slabi de inimă, care au probleme cu somnul (insomnii și coșmaruri) și copiilor sub 12 ani !

Sfat: Vedeți arta, nu judecați după aparențe !

Genul articolului: dramă

După cum am spus și în postarea anterioară Sulina, orașul iubit de Apollo, se mîndrește - dacă se poate spune așa - cu un minunat cimitir plin de povești SF. La deschiderea oficială a Taberei Naționale Prietenii Deltei organizatorii ne-au zis că în drumul nostru pe plajă o să-ntîlnim la marginea orășelului cimitirul cu cei mai mulți străini înmormîntați aici. Doamna Lucreția Băluță (reprezentant al domeniului Educație la UNESCO) a încercat să ne deschidă apetitul pentru locul acesta, însă după cîteva zile de ocolire am îndrăznit să intrăm să vedem care e treaba. Potrivit unui reportaj realizat de tabu.ro aici își duceau veacul fără certuri 21 de naționalități, printre care greci, români, ruși, armeni, turci, germani, italieni, francezi, englezi, lipoveni, danezi și chiar egipteni.

La prima "întîlnire" am pierdut cam două ore printre cruci și pietre funerare, iar reacția noastră a fost mai mult onomatopeică: "Uau ce tare e piatra asta! Uite un marinar!", "Ăsta a murit la 17 ani, săracul!", "Mamă, uite ce tari sunt astea ale grecilor!", "Uite parcă-s din filme pietrele astea ale englezilor!", "Ce tare e placa asta germană!" 

printesa elena (stanga) si print elen (dreapta)

marinar francez

Marinar ucrainean

neam

marinar italian

placa funerara elena

În următoarea zi aflăm de la muzeograful Farului că cele mai căutate plăci sunt cea a marinarului, cea a prostituatei care s-a sinucis pentru el, cea a prințesei Ecaterina Moruzi și cea a piratului. Cică 99% dintre cei care vin în Sulina întreabă de mormîntul piratului. 

Chiar dacă sună puțin hilar, după prînz am fost și am căutat plăcile enunțate mai sus. După aproximativ două ore am găsit în sfîrșit placa ce purta emblema piraților: craniul și cele două oase. În apropierea acesteia am găsit-o la umbra unui salcîm și pe cea a marinarului, dezbinată de rădăcinile copacului. După spusele unui zidar pe care l-am întîlnit în cimitir, lîngă marinar este și amanta lui: o prostituată ce i-a fost alături în lungile călătorii pe ape, care s-a sinucis după uciderea iubitului ei. Astfel încît, au fost înmormîntați unul lîngă celălalt,   nu au fost despărțiți nici măcar de Moarte. Sub un strat gros de frunze și pămînt am găsit doi îngeri plîngînd asupra unei cruci, iar mai jos anul decesului (1871).

Am mai găsit de asemenea pietrele funerare a doi prinți greci, cea a prințesei Ecaterina Moruzi, nepoată a voievodului moldovean Ioan Sturza, un monument ce țipă în muțenie după ajutor a două surori ce au murit înecate într-o fîntînă, două morminte ale unui cuplu de îndrăgostiți ce-și spun în taină povestea de dragoste încriptată în țărîna insulei după ce-au murit înecați împreună și multe alte pietre și cruci care mai de care mai interesantă în felul ei. 

prinț și prințesă greci

cele doua surori înecate

Printesa Ecaterina Moruzi

Ultimii oameni pe care i-am întîlnit perindînd pe lîngă crucile rușilor lipoveni, ne spun că aici musulmanii au fost îngropați lîngă evrei. Știu că, nouă, românilor ne place să exagerăm și atribuim monumentelor, muzeelor, diverselor forme de relief (lac/munte/ravenă) locul prim sau secund din Europa și poate chiar din lume. Așadar, adaug faptul că cimitirul maritim din Sulina este singurul din lume în care creștinii, evreii și musulmanii împart aceeași bucată de pămînt, iar mormîntul piratului este singurul înregistrat în Europa ca aparținînd unui pirat  în adevăratul sens al cuvîntului. :-D

Dacă autoritățile s-ar implica mai mult în amenajarea acestui loc și ar da de știre lumii despre ceea ce ține Marea Neagră în țărmul ei, unicitatea și măreția acestui obiectiv turistic ar declasa Cimitirul Vesel din Săpînța, care nu e tocmai atît de vesel și frumos, ci mai degrabă kitsch-os prin culorile țipătoare și argintiul acela deranjant. Pînă cînd se va întîmpla lucrul ăsta ne rămîne nouă, celor care am trecut pe acolo, datoria de a-l face puțin cunoscut, măcar în grupul nostru de prieteni. 

Ah, tot aici se găsește un dric cu roți de lemn de pe vremuri demult apuse, asupra căruia paradoxal vorbind străjuiesc niște îngeri albi.

 Mă-ntreb, oare de ce naționalitate e paznicul de veci al cimitirului după ce răsare Luna?