Interviu cu pianistul Horia Mihail despre piane calatoare, gastronomie si note muzicale


Maestru al claviaturii asemanat cu insusi Franz Liszt datorita indemanarii inascute, Horia Mihail a urmat timp de 14 ani cursurile Colegiului de Matematica si Fizica "Andrei Saguna" din Brasov, dupa care a s-a inscris la Academia de Muzica din Bucuresti, ca mai apoi sa se specializeze la Universitatea din Illinois (SUA). Vazandu-si visul american implinit, dupa 10 ani de predat la Universitatea din Boston pianistul s-a intors in Romania cu dorinta de a canta in tara sa natala. Daca la prima vedere statura serioasa te face sa crezi ca face parte din categoria persoanelor inabordabile, dupa cateva minute prin apropierea de muzica clasica, Chopin, Brahms, Liszt, Beethoven devin personaje numai bune de discutat in asa fel incat si timpul se opreste in loc vrand sa ia parte la discutie.

 Foto: in Aula Magna "Mihai Eminescu" BCU (24 iunie a.c.)


In scurta pauza dintre repetitii si concert, intr-o camasa rosie printre emotii perindand pe scarile Bibliotecii Centrale Universitare, Horia Mihail a vorbit despre viitorul muzicii clasice, piane calatoare si cariera pianistica.



"Singurul lucru cert a fost ca am vrut sa traiesc in Romania, de asta m-am intors din America"




Giorgiana Astefanei: Ati interpretat numeroase compozitii de-a lungul carierei dvs. muzicale, din cei trei B - Bach, Beethoven si Brahms stiu ca va place Brahms, cat de important este el ca si compozitor in comparatie cu ceilalti doi?
Horia Mihail: E o intrebare foarte dificila, fiecare a contribuit decisiv la dezvoltarea muzicii in alt mod categoric. Intrebarea e mai nimerita pentru un muzicolog decat interpret, insa eu personal nu mi-as imagina viata pe care o am fara Brahms, tot asa de bine as putea spune ca nici fara Bach, nici fara Beethoven, Rahmaninov, Ceaikovski, fara Prokofiev, ar fi mult mai saraca. Ca pianist repertoriul pe care l-a scris Brahms este absolut fabulos, aduce piese concertistice si aici putem vorbi de cele doua concerte absolut extraordinare pentru pian si orchestra precum si o serie foarte lunga de piese pentru pian solo, dar si repertoriul cameral, in care este impus pianul.


G.A.: Ati fost un copil care si-a inceput studiile la pian la varsta de sapte ani, de mic v-ati obisnuit cu scena si ati cantat alaturi de nume consacrate ale muzicii clasice si totusi daca e sa ne uitam in bibliografia dvs. observam ca ati urmat studiile unui profil diametral opus artei in timpul liceului.
H.M.: E adevarat, a existat un hiatus din punct de vedere al profilului scolii pe care am urmat-o, insa  din clasa intai adica de la sapte ani si pana am terminat studiile am invatat in continuu chiar daca am terminat un liceu de matematica – fizica am studiat in particular tot ceea ce era nevoie pentru a da si intra la facultate.

G.A.: Daca stam sa ne gandim asa sunteti un fel de Chopin al contemporaneitatii: el la varsta de 7 ani a compus primele opere, iar dvs. la aceeasi varsta ati inceput studiile la pian, avand dupa cateva luni debutul oficial, destul de devreme am putea spune.
H.M.: Da, am debutat dupa sase sau sapte luni de studiu in Bucuresti la Sala Dalles la conferinta unui mare violoncelist si muzician, George Cocea care a disparut de foarte multa vreme. El tinea in perioada aceea niste conferinte in Bucuresti pe teme muzicale si nu numai si avea ca invitati tot felul de artisti consacrati. Fiind prieten cu tatal meu si ascultandu-ma intamplator in Bucuresti m-a programat intr-una dintre aceste conferinte si am sustinut un mic recital de vreo douazeci de minute, acela a fost debutul meu oficial. Comparatia cu Chopin ma flateaza, in general muzicienii care urmeaza o cariera solistica au debuturi de la varste foarte fragede desi exista si exceptii. Am un fost coleg profesor la Universitatea din Boston care a inceput sa cante la pian la 14 ani, a debutat la 16 ani si a ajuns un pianist fantastic, insa astfel de situatii sunt absolut ocazionale, foarte rare.

G.A.: Stiu ca Chopin a scris mai multe studii ce fac parte in momentul de fata din tolba viitorilor pianisti si din cate am observat interpretarea acestora necesita o foarte buna indemanare a mainilor, care mana va este solicitata mai mult in timpul unei interpretari?
H.M.: Cele 27 de studii sunt opere de arta nu sunt neaparat studii, dar fiecare piesa in parte se adreseaza uneia sau mai multor probleme tehnice si este foarte relativ lucrul acesta, fiindca sunt unii pianisti carora le este usor un lucru si dificil un alt lucru, sunt pianisti carora nu le este dificil nimic si altii care se chinuie la tot. Din punctul meu de vedere cand am invatat aceste studii, eram in clasele primare, aveam probleme mai mare cu mana stanga si cateodata si cu octavele deoarece mana mea nu este foarte mare.

G.A.: Ca muzician ce v-a oferit America? V-a atras acest miraj de peste ocean, pentru ca dupa 10 ani sa reveniti in Romania si sa cantati in propria tara, sa va luptati cu tot felul de piedici si intr-un final sa razbiti.
H. M.: Am invatat foarte mult, am avut niste profesori extraordinari, informatie la indemana atat in biblioteci cat si informatii primite direct de la alti artisti, posibilitatile tehnice de a studia iarasi foarte bine si faptul ca am avut contact direct cu mari artisti ai lumii.

G.A.: Faceti parte din valul acesta de fii pribegi prin alte colturi ale lumii (alaturi de Alexandru Tomescu si Razvan Suma) care s-au intors pe plaiurile natale pentru a pune in practica ceea ce au invatat in strainatate, insusi Tomescu spunand „in Romania sunt foarte multe lucruri de facut si m-am gandit ca cineva trebuie sa se apuce de ele”. (sursa)
Razvan Suma (stanga), Horia Mihail (mijloc) si Alexandru
Tomescu (dreapta)
H. M.: Mi-aduc aminte teoria lui vizavi de intoarcere, nu sunt la fel de exact in folosirea termenilor, singurul lucru cert a fost ca am vrut sa traiesc in Romania si asta s-a intamplat. Eu am vrut sa cant, chestia cu promovarea a inceput dupa cinci ani dupa ce m-am intors, insa ceea ce s-a intamplat in momentul in care am cantat in "Romanian Piano Trio" impreuna si lucrurile pe care le-am dezvoltat au legatura foarte mult cu perioada in care am locuit in strainatate. Cei 10 ani in SUA m-au invatat cum procedeaza cei de acolo, nu neaparat muzicienii ci sistemul si atunci am propus colegilor mei sa adaptam la realitatea romaneasca care a functionat foarte bine cativa ani. Si acuma este foarte clar ca functioneaza in continuare exista turneul Razvan Suma – Bach, Alexandru Tomescu – Stradivarius, Ionut Stefanescu – Flautul de aur.

G.A.: Inafara de muzica, exista vreo alta arta ce v-a captat atentia?
H. M.: Da, arta gatitului. Sunt consumator frecvent de alte genuri de expresie artistica, in calatoriile mele am vizitat marele muzee si colectii de arte ale lumii de-a lungul timpului, literatura, insa singura arta cu care ma intalnesc zilnic este cea a sefului de bucatarie.


"Imi place sa simt in timpul unui concert ca unul din telespectatorii care e in sala pleaca impreuna cu mine intr-o calatorie, calatorie care-l face sa uite de grijile si de problemele cotidiene."


G.A.: Din cate am observat fata de anul trecut numarul concertelor din cadrul turneului „Pianul Calator” aproape s-a dublat. Avand in vedere ca numele turneului ne duce cu gandul la concerte solo, cum v-ati hotarat sa fiti acompaniat si de orchestra si in acelasi timp cum ati ajuns sa sustineti ultimul concert din turneu in Republica Moldova ?
H. M.: Este adevarat, a fost un entuziasm personal poate datorita faptului ca m-am simtit foarte bine in primul turneu. Cred ca, in viitor voi reduce totusi numarul, fiindca avand in vedere infrastructura din tara noastra o astfel de perioada de cinci saptamani pe drumuri cu foarte multe concerte este infiorator de obositoare! Nu e usor sa mergi pe drumurile noastre doua-trei sute de kilometri si sa ai si concert seara. In ceea ce priveste concertul din Chisinau a fost inclus in cadrul turneului, deoarece face parte dintr-o manifestare ce se intampla anual la Chisinau si anume Festivalului Internaţional pentru Pian si Orchestra „Noptile pianistice - Moldova - Marea Neagra" organizat de Alianta Franceza din Moldova. Am cerut permisiunea organizatorilor sa cant acelasi repertoriu pe care-l cant in concertele cu orchestra din cadrul turneului si sa fie parte integranta a acestui proiect.

G.A.: Ambele piane, actori principali ai turneului Pianul Calator, vor incanta timp de trei ani publicuri  mai putin obisnuite cu ele. Imi dau seama ca durata aceasta este asemanatoare cu cea a Stradivariusului ce se afla momentan in custodia lui Alexandru Tomescu. Care este diferenta dintre cele doua si ce traiectorie vor avea dupa trei ani?
H. M.: Pianul Calator 1 a fost reconditionat si se afla la Medias in momentul acesta, este un pian Steinway in stare foarte buna, pe cand Pianul Calator 2 din acest an este un Bluthner un pic mai mare cu 6 cm decat Steinway-ul, un pian care este la fel ca celalalt intr-o stare foarte buna, acesta ajungand la Sanicolau Mare dupa terminarea turneului si cred ca va face o cariera frumoasa acolo in urmatorii trei ani. Deocamdata contractele dintre Societatea Romana de Radiodifuziune proprietara acestor piane si comunitatile care primesc aceste instrumente sunt pe trei ani, durata aceasta putand fi prelungita, insa depinde de ceea ce se-ntampla pe pianele respective, fiindca in momentul in care ele nu ar fi utilizate asa cum ne-am dori pot exista alte persoane care au nevoie de ele, astfel incat ele pot fi redirectionate.

G.A.: Intr-un interviu anterior cu Filip Papa (violoncelistul Cvartetului Ad Libitum), el mi-a spus ca partiturile compozitorilor moderni sunt pline de semne, au un limbaj de lemn al lor. Avand in vedere ca prin mainile dvs. au trecut opere de-ale mai multor compozitori cum comparati pianistic si stilistic compozitiile?
Recital Medias
H. M.: As putea sa-l completez pe Filip, unele compozitii folosesc un alt limbaj al semnelor, limbaj care de obicei este specific  fiecarui compozitor in parte, insa exista si lucrari scrise astazi sau ieri care folosesc sistemul normal de notatii. Daca este sa ma refer la stil eu cred ca muzica moderna nu poate fi incadrata intr-o singura grupa mare, practic exista foarte multe curente diferite si majoritatea compozitorilor contemporani cauta si uneori gasesc o modalitate proprie de a-si exprima emotiile si gandirea, fapt care face ca o analiza a ceea ce se creeaza in acest moment sa fie extrem de dificil de facut si iarasi o ierarhizare a calitatii a ceea ce se scrie. E o transformare fireasca datorata epuizarii combinatiilor posibile in limbajul clasic tonal, limbaj care s-a dezvoltat de-a lungul a catorva sute de ani. Practic, primul compozitor care a stabilit ideea de tonalitate, care a stapanit lumea muzicii pana la inceputul secolului al XX- lea a fost Bach. In operele contemporane unde s-a mai folosit tonalitatea, s-a folosit acelasi limbaj, bineinteles influentat de stilistica artistica. Muzica a fost o codasa a metodelor de exprimare, fiindca a existat un decalaj intre muzica si alte forme de expresie ce implica 10 – 15 - 20 de ani chiar.

G.A.: Atunci viitorul muzicii clasice este garantat?
H. M.: Categoric, nu numai a muzicii clasice. Gandeste-te ce se-ntampla cu muzica anilor ’70 - ’80 si nu ma refer neaparat la muzica clasica ci la toate felurile. Exista piese care raman si daca raman 20-30 de ani o sa ramana sute de ani. Si pe timpul lui Mozart existau o groaza de compozitori si in anii ’70 la fel existau o groaza de formatii, insa din alea multe au ramas cateva.

G.A.: Care este lucrul ce va aduce cea mai mare bucurie ca artist?
H. M.: Sa simt, ca de stiut n-am cum sa stiu, in momentul in care s-a terminat un concert sau in timpul unui concert unul din telespectatorii care e in sala pleaca impreuna cu mine intr-o calatorie, calatorie care-l face sa uite de grijile si de problemele cotidiene.


Interviu aparut si pe site-ul AltIasi: http://altiasi.ro/muzica/interviu-cu-horia-mihail-despre-piane-calatoare