Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) a găzduit între ai săi patru pereţi încărcaşi de şoaptele spectatorilor dornici să iasă din cotidian, un inedit concert pentru vioară solo sub magia arcuşului mînuit de binecunoscutul violonist Alexandru Tomescu. Spectacolul a început în jurul orei 18:00, în ziua de marţi 11 octombrie, şi a ţinut puţin peste o oră.
Printre feţe pudrate, perle şi fracuri m-am furişat în spatele aulei pentru a fi ochi şi urechi la ceea ce avea să urmeze: un eveniment marca Banca Naţională a României (BNR). La puţin timp sala a fost aproape plină, forfotind frenetic.
Acest recital a făcut parte din seria de manifestări organizate de BNR în colaborare cu UAIC dedicate "Zilelor Culturale ale Băncii Naţionale a României", care a sărbătorit anul trecut 130 de ani de la înfiinţare. Chiar dacă sună puţin (prea) formal ceea ce am spus mai devreme, concertul a fost unul (chiar) reuşit prin intermediul căruia auditoriul s-a transpus cu succes în perioada elegantă şi romantică a lui Paganini.
Împins de talent Alexandru Tomescu a păşit pe scenă sfios frecîndu-şi arcuşul de vioara care i-a adus renume. După cuvinte învolburate de emoţii, deţinătorul Stradivariusului care a aparţinut violonistului Ion Voicu a adus la cunoştinţă publicului legendele din spatele celor 24 de Capricii ale lui Niccolo Paganini, din care a interpretat doar douăsprezece: "după cum se ştie «Capriciile» lui Paganini reprezintă una din cele mai grele partituri pentru vioară scrise vreodată în care întîlnim toate tehnicile de virtuozitate ce au obsedat generaţii întregi de compozitori precum Liszt sau Brahms".
De-alungul celor 12 capricii pe care acesta le-a interpretat am trecut prin mai multe ipostaze cu care Paganini s-a jucat şi le-a aranjat în aşa fel încît la final „să vedem luminiţa de la capătul tunelului” (Capriciul nr. 20). Dacă autorul a numerotat ceea ce a compus, Alex Tomescu a vrut să facă o legătură cu lumea (i)reală numindu-le: „Cearta”, „Rîsul Diavolului”, „Fanfara” (are durata cea mai scurtă din toate, un minut maximum), „Exorcizarea”.
În ceea ce priveşte dragostea sa pentru muzică, acesta a comparat-o cu acea senzaţie pe care omul o are atunci cînd face bungee jumping: "de fiecare cînd pregătesc capriciile lui Paganini mă încearcă o senzaţie de pericol iminent. Ştiut este că acestuia îi plăcea să se joace foarte mult cu vioara, astfel încît într-una dintre compoziţii apare legenda măgarului. (...) Mai exact Paganini introduce sunete care redau cimpoiul, flautul şi chiar răgetul unui magar." Magia împărtăşită prin sunetele viorii i-a făcut pe cei din public inconştient să-şi ţină respiraţia sau să respire în ritmul notelor fie că era unul alert sau calm.
Finalul recitalului a adus cu el şi un cantec vechi piemontez, un fel de bonus ca să-l numesc aşa, prin care am putut observa o uşoara ciupire a corzilor precum a acelora de la chitara şi o urcare apoteotică, aducînd cu o ea o mare de aplauze ce nu se mai termina. A fost un eveniment de succes!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu