O altă zi în care m-am trezit cu gândul la el. Zvâcneşte şi se zbate să iasă afară. El e cel ce trebuie respectat. Poate şi eu puţin, dar nu. Încerc să nu gândesc, ci doar să simt.
Soare orbitor îmi bate în geam. Aceeaşi rutină a trenurilor cu acelaşi "tuuuu" ce trec în faţa blocului. Poate că strigătul lor în noapte mi te aduc în subconştient. E inevitabil.
Cred ca fericirea mi-a dat amnezie. Mi-a şters toate trăirile anterioare, toţi închipuiţii vulcani din mine. Ea nu e ca primul mers pe bicicleta cu tata, ce nu se va uita niciodata.
Sentimentul ăsta i-a scos din perplexitate pe toti. Dar îşi vor reveni. Iar eu aş rămâne împlinită. Un uragan de sărutări abuzive învăluit de mrejele Ei. Celei ce poartă un singur nume şi totuşi mai multe, să fie iubirea?!