Prima sesiune

Ora şapte dimineaţa. Iar sunetul deşteptătorului răstoarnă carul meu de vise înhămat cu al somnului cal. După pagini întregi încercate a fi scrijelite pe pereţii minţii mahmure de la ceaţa alcoolică de ieri noapte, dimineaţă totul pare a fi fost în zadar, fără niciun rezultat. Da, este prima sesiune, din primul semestru al primului an de facultate în care stresul fierbe în cuvinte cursurilor căpătate de la colegii binevoitori. Mda, ei au fost prezenţi la discursurile elevate ale dascălilor, în timp ce eu îmi aruncam capul în plapumă după nopţi la rînd pierdute în care fumul înnecăcios  străjuia  intrarea nărilor mele în vînt.  Aceşti măgăruşi dau dovadă de bunătate fără a se simţi ofuscaţi, trag după ei crucea învăţăturii, cea a prezenţei la cursuri a lor, dar şi a celorlalţi bondari ce-au lenevit în plus faţă de ei, ce au chiulit de la munca zilnică fără alte remuşcări. Aveau ei alte munci: le ţineau de urît liliecilor noaptea.


 Peste trei ore prezenţa pe calapod este oblogatorie, fără zgîieli, fără alte încercări de a opri timpul în loc sau de a-l da înainte. Cu o intensă verbozitate îmi tachinez sau mai bines pus îmi enervez colegele de cameră. Îmi obosesc jumătatea de sfert de neuron insomniacă, încercînd s-o ţin  “fresh” cu o delicioasă ceaşcă de ambrozie combinată cu o însemnată doză de cofeină.

Pix negru – bifat, pix albastru – bifat de două ori, foi de examen … hmm, trebuie să mă duc cu cerşitul din nou la colega mea silitoare să mă milogesc să-mi dea o foaie, poate chiar două, cu toate că ştiu sigur că inspiraţia va absenta, fiindcă am uitat-o în barul în care am dat din plete astă noapte, fiţuici – bifat cu pix roşu, orice alte cursuri ajutătoar – lăsate în cămin sub pernă pentru a nu-mi tenta “dejtile” în timpul examenului, mahmureala – prezentă, nu pot scăpa de ea sub nicio formă, telefonul cu internet – bifat şi ăsta.


Aşa s-au desfăşurat zilele sesiunii, paisprezece la număr. Răzbindu-le cu aversitate, semestrul al doilea cu viteza luminii se apropie. Încă de pea cum programul din agendă mi-e încărcat “full” cu alte ore de companie cu liliecii mei.  Am luat toate examenele… 6, 35! Rămîn în cămin şi semestrul acesta! În sesiunea următoare promit solemn că mă pun cu burta pe carte! 


2 comentarii:

  1. tinerete vremuri grele... cat de departe pare si cat de placut acum, cand au ramas atat de mult in urma.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e vorba despre mine în postarea asta, să nu se interpreteze greșit. :D

    RăspundețiȘtergere