Microcosmosul socialismului real

Te-ai gîndit vreodată care a fost soarta bunicilor tăi? Ai auzit povești despre greutățile pe care le-au înduratcei ale căror cămin le-a fost strămutat? Elena Spijavca este eroina care a rezistat durerilor fizice și a dus lupte anevoioase cu interiorul pentru a-l convinge să facă față regimului de dragul celor doi copii. O simplă muncitoare a pămîntului Banatului s-a aflat pe lista „neagră” a strămutărilor forțate în Bărăgan. A fost cocoșul din casă: a raționalizat mîncarea, și-a construit din temelii locuința, a luat deciziile importante și a strîns într-o șosetă banii, precum o Mara postbelică.

„Munci și zile în Bărăgan”, un jurnal în care credința pentru Dumnezeu mustește din fiecare bucată de pămînt, din fiecare chirpic făcut, iar lupta continuă cu hotărîrile regimului comunist, cu foamea permanentă, cu iarna și cu ploile ce îi stagnau construcția casei i-au dat de furcă. Au fost deportați în „sinistra noapte a Rusaliilor” a anului 1951 împreună cu alți 44.000 de locuitori ai Banatului și Mehedinți-ului, ea, doi băieți de 10 respectiv 2 ani și soțul de peste Prut, Liusic, inginer la Sânicolau Mare. Textul simplu, nu este o operă literară în care așezarea cuvintelor pompoase să fie primordială ci,  suferințele ilustrate relevă o tăgadă  monotonă stăpînită de frică, foame și uitare pe care ar trebui s-o cunoaștem: „1952. 4 ianuarie. De patru zile întruna fac tot «ciorba‑fulger», din varză, ceapă şi morcov, acrită cu oţet, de care m-am plictisit grozav. Lemne n-avem deloc”.

 Anii pe care-i consemnează probabil pe niște pagini îngălbenite de vreme, cusute cu ață neagră sunt anii în care întreaga familie muncește pe brînci pentru un acoperiș deasupra capului. „Spre ziuă a început o ploaie puternică ajutată și de un vînt turbat. Ne-a căzut complet coșul casei […] pe la miezul nopții, ne-au căzut frontoanele […]. În cursul zilei căzuseră pereții și acoperișul magaziei. Nici n-am cuvinte să descriu regretul muncii din cursul verii.” Clasificat pe zile, jurnalul se încheie o dată cu serbarea zilei Sfîntului Dumitru în 1955, an în care Liusic a plecat în lume după serviciu. Dacă în 1951 și 1952 rîndurile se centrează pe edificarea casei, anul 1953 surprinde fericirea morții lui Stalin în martie, iar 1954 vine cu înștiințarea că familia este liberă.

„Munci și zile în Bărăgan” nu este o carte obișnuită, ci este un „document genuin, de care nu se poate face abstracție atunci cînd vrei să cunoști microcosmosul socialismului real”  așa cum precizează editorul, Romulus Rusan, în care realitatea cruntă a vremii de după cel de-Al Doilea Război Mondial a adus după sine o lungă perioadă de pribegie sufletească, un alt mediu de suferință predestinat acelor oameni fără  țară.

                               

Munci şi zile în Bărăgan

Editura Fundaţia Academia Civică

158 de pagini, 2011

8 lei