Două zile încărcate de suferinţă
au trecut din scurta lui viaţă. Abia mai respiră. Sacadat îmi face cu ochiul
să-i dau o mînă de ajutor. Peste drum tableta ce-l ţinea departe de virusuri şi
bacterii îi face cu mîna într-o doară. Anevoie-şi aruncă ochii peste umărul meu
doar-doar va trece pe verde spre el. Polei ambrozic stă să cadă. Încovoiat de
durere speră ca Divinitatea să-şi facă milă de el şi să-i coboare prin razele X
antidotul. Aritmicitatea continuă. Bate din picioare. Se vaită precum un copil
de doi ani.
Mirosuri cadaverice se-mpleticesc
în văzduh într-un balet lugubru jucat în patru: el, tableta, speranţa de viaţă
şi stingerea pe vecie a luminiţei de la capătul tunelului. Ţipete mute urlă în
el. Au mai trecut două ore de cînd zace eroic într-un cerceaf de lacrimi. Faţa
nouă pe care doctorii au încercat să i-o pună a necesitat un mare sacrificiu,
precum meşterul Manole şi-a călcat pe inimă şi a zidit-o pe Ana. I-au făcut un
bypass.
Vîntul a-nceput să vîjîie încolăcindu-şi
păcatele pe sticla geamului. Athos îl strigă pe Porthos dintr-o fîntînă. Eva
s-a înecat cu mărul. Idei cu mutre acre se plimbă anemic în jurul lui Mac(k).
Doar aparatura reuşeşte să-i prelungească suferinţa. Cu ultimele suflări îmi
face cu ochiul şi îşi ia “rămas bun” printr-un tors greoi de pisică agonizînd
pe marginea căii ferate. Ţiuitul frenetic provocat de resuscitările avide de
a-l aduce înapoi în lumea măştilor, în lumea hi tech-ului de ultimă generaţie a
luat luat sfîrşit. A fost depăşit a trei oară de inovaţiile chinezilor.
Mac-ului meu i s-a stins lumînarea intenţionat, un altul i-a luat locul. Acesta
nu numai că face cu ochiul, dar te şi dezbracă din priviri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu