Vă-ntrebați dacă a fost iubire între ei? Nelămurirea asta nu-și are rostul. A fost mai ceva ca alchimia lui Coelho, a fost cu totul diferit, parcă puterile zeităților s-au proptit între cei doi ca fenolftaleina creînd mediul propice dezvoltarii sentimentelor lui. Era frumoasă și cochetă, roșcată și nu brunetă, de-o înălțime acceptabilă, iar genele-i conturau fin fața. S-au întîlnit la colțul străzii, el stătea la rînd la lapte, iar ea liniștită îi făcea cu ochiul din fața magazinului de țigarete.
Soarele a reușit să spargă sticla groasă ce-nvelea norii nervoși. Pe frontonul de deasupra chioșcului TBC-ist era scrijelită o indescifrabilă declarație de dragoste. Totul le era predestinat. Acum nu mai conta dacă mai găsea lapte sau nu, buluceala și injuriile ce se plimbau tacit pe buzele fețelor șterse din fața lui nu mai contau. Ca în filmele indiene așa a fost dragostea lor. Dacian a făcut primul pas. A cumpărat-o cu flori și cu banii strînși încă din copilărie în pușculița pe care a primit-o de la Moșu'. A reușit astfel să-I schimbe numele de familie din B în IS, adăugîndu-i ziua întîlnirii lor, 13 și alintul lor (de) „DAC”.
Pentru el a fost Demiurgul în varianta feminină, era omniprezentă în viața lui, omniscientă în lucrurile pe care le făcea și nu i se împotrivea niciodată. Se destăinuia ei la drumuri lungi, iar cînd nu mergeau nicăieri, el se ducea la ea și purtau discuții pînă îi prindeau zorile de-a doua zi. A devenit cea mai populară mașină din cătun după ce el mai lua două personae pentru a le ține companie. Acum, au trecut mai bine de două decenii, de cînd peste alchimia lor a fost răsturnat acid sulfuric. Ramurile de iederă i-au acoperit roțile, iar flămînda Rugină a lăsat-o fără luciu. Dacian i-a rămas însă, fidel și a lăsat-o să șadă lîngă un Bemve de ultimă generație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu