Băi nene, m-a apucat un dor de copilărie!
Am fost la film. Trei D(e). Minunat! Nu zic că mi-a plăcut sau nu filmul, nu prea i-am dat importanță. În schimb mi-am amintit de unele copilării. Pe un mare panou mare am urmărit niște umbre de lumină printre tusea afurisită ce nu mă mai părăsește. Privind bucata aceea de perete prin două bucăți de plastic întunecate, mi-am amintit de filmul cu Charlie Chaplin pe care-l vedeam din dosul plapumei, într-una din serile acelea în care stăteam la bunici și-mi imaginam că dinozaurii de pe podea mă lasă fără sora mea. Și boceam. Boceam c-o pierd. :))
Vedeam filme cu Bruce Lee pe dvd și urlam ca el. Da, da, la mișcarea jaguarului și rîdeam minute în șir cînd lui Mr. Fasole îi rămînea curcanul în cap la întîlnirea cu iubita lui. Puneam mîinile la ochi cînd Tarzan o săruta pe Jane și plîngeam la animația cu prințesa lebădă. Urmăream cu mare interes filmele in care juca Jean Constantin și revedeam de cîte ori rămîneam singură acasă caseta cu revelionul din 1992/1993, cînd Puiu Călinescu pregătea mușchiul pe pași de aerobică.
Acum am evoluat, vedem filme chiar și Șapte D(e), filme ce nu au nicio valoare sentimentală. Bine, să zicem că pe unele le vezi cu iubita cu care ești de 3 luni, pe altele le-ai văzut cu fosta, pe altele nu vrei să le vezi că joacă actorul preferat al fostei tale iubite, dar nu asta este valoarea aceea. Alta e starea cînd știi că stai cu inima în gît pentru că ai „furat” dvd-ul din sufragerie și l-ai pus la televizorul alor tăi, cînd ei sunt plecați la nu știu ce aniversare a unchiului din Satu Nou. A doua zi, primindu-ți mustrarea binemeritată pentru că te-a dat de gol butonul de „forward” că l-ai uitat apăsat sau că din greșeală ai șters o parte din bandă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu