Fericire de cămin!

Iubesc starea de bine! Cine n-o iubește?! Ideea e că unii iubesc starea asta atunci cînd se uită la meci, cînd își cumpără o rochie nouă (încărcată de paiete), cînd tocurile întrec măsura, făcîndu-le să pară nişte „turnuri Eiffel” sau Big Ben, cînd au reușit să fenteze cu restanțele în sesiune, cînd se joacă NFS (ăsta ştiu că era pe „vremea mea”), cînd mănîncă nu ştiu de shaworma cu maionezăăă multăăă şi lista poate continua.

În pofida faptului că în ultima perioadă m-am alăturat bufniţelor şi liliecilor şi am ieşit doar o dată cu întunericul la „lumină”, am descoperit părţi ale universului ieşean pe care lumina zilei nu le poate scoate în evidenţă într-atît cum Luna le reflectă: bustul lui Horia din Parcul Gulliver; cele trei leagăne ce pe la miezul nopții ne duc mai „aproape de cer”; Teatrul Național de pe care acea pînză inestetică a fost dată jos; luminile ce colorează Uzina cu teatru; bulevardul Ștefan arată diferit noaptea, e mult mai liniștit și simpatic; afișele din pasaj cu Jiu Jitsu ne dau de furcă de fiecare dată cînd le vedem; mutrele maneliștilor de la capătul pasajului au prins de cîteva seri mustăți și ochelari, iar camerele de filmat ale Muzeului Unirii de pe Lăpușneanu înregistrează niște nebuni care se strîmbă de fiecare dată cînd le văd. 

Fugim pe trecerile de pietoni ale căror semafoare ne arată acel omuleț care mai are două secunde și aleargă mai ceva ca Haiducii lui Șapte Cai; suntem des claxonați pe stradă; filmele 3D la Mall par a avea mai mult farmec atunci cînd sticla de Cola e sub scaun, iar popcornul printre mîneci; cartofii prăjiți cu ton la conservă, ouă fierte și brînză topită au alt gust la 4 dimineața... știm că Cezariana ne iubește cînd trăncănim oalele și îi disturbăm visele cu Fuego!; începem să-i cunoaștem pe omuleții care suflă în pungile fără prenandez, să ne familiarizăm cu liniile de tramvai închise din dealul Copoului și să cîntăm la ora „doi” (cum spune un prieten de-al meu bihorean) în foișorul de la Agronomie zdrăngănind o chitară. Și totuși prietenul nostru pe nume Peppfer e omniprezent. :-D 

Mai sunt cîteva zile pînă la concertele pline de „har” ale lui Fuego și în sfîrșit scăpăm de calendarele handmade ale colegei de cameră, Cezariana! Fericirea noastră va fi astfel deplină! Uraaaaaaaaaaa!